Raport de la corespondentul nostru (reporter anonim) Recent, profesorul Andreas Nerlich, patolog de la Ludwig-Maximilians-Universität München, a condus o echipă internațională de cercetare pentru a finaliza un studiu detaliat al unui „preot uscat la aer” vechi de 280-ani-, din subsolul satului Thomas St. Austria Superioară. Studiul a dezvăluit pentru prima dată o tehnologie de conservare a sicriului neînregistrată, rupând înțelegerea tradițională a tehnicilor europene de îmbălsămare funerară în secolul al XVIII-lea și oferind indicii fizice prețioase pentru studiul istoriei funerare europene antice.
Se raportează că această mumie, cunoscută local ca „preot-uscat cu aer”, a fost plasată într-un sicriu din subsolul bisericii. Identitatea sa a fost confirmată de datarea cu radiocarbon și de arhivele istorice ca Franz Xaver Sidler von Rosenegg. Născut în nobilime în 1709, acest preot a fost trimis să slujească ca preot paroh în St. Thomas am Brasenstein la vârsta de 31 de ani și a murit brusc în 1746, la vârsta de 37 de ani. Trupul său a fost așezat la subsolul bisericii locale și păstrat în mod neașteptat până în prezent, devenind „sursa miracolă” îndelungată a unei zone îndelungate.
Acest studiu a răsturnat „legenda otrăvirii” care circulă îndelung. În 2000, cercetătorii de la Universitatea din Viena au descoperit un obiect circular de aproximativ 1 centimetru în abdomenul din stânga jos al mumiei printr-o examinare cu raze X-. La acea vreme, s-a speculat că ar fi o „capsulă otrăvitoare”, declanșând speculații că preotul ar fi fost otrăvit. Cu toate acestea, cele mai recente cercetări din 2025 arată că obiectul este de fapt o mărgele de sticlă din hainele călugărului, care cel mai probabil a căzut accidental în cavitatea abdominală în timpul îmbălsămării, nu un recipient cu otravă.
Prin diferite metode, cum ar fi scanarea CT și autopsia parțială, echipa de cercetare a descoperit secretul de bază al conservării excelente a mumiei-o metodă unică de îmbălsămare a umplerii rectale. Spre deosebire de metoda tradițională de îmbălsămare de deschidere a cavităților toracice și abdominale pentru a îndepărta organele interne, pereții toracici și abdominali ai acestei mumii sunt complet intacți. Cercetătorii au extras o cantitate mare de așchii de lemn de brad și molid, fragmente de ramuri, precum și in, cânepă, mătase brodată și alte țesături din cavitatea sa abdominală și au detectat, de asemenea, urme de clorură de zinc, urme de arsen și cupru. „Toate materialele de umplere au fost introduse prin rect, care nu numai că absoarbe fluidele corporale și previne colapsul trunchiului, dar și menține integritatea aspectului corpului”, a declarat profesorul Nerlich în raportul de cercetare, adăugând că această metodă de îmbălsămare este prima de acest fel descoperită vreodată în istoria omenirii.
Cercetătorii speculează că intenția inițială a acestui tratament special de îmbălsămare a fost de a permite ca trupul lui Sidler să fie transportat pe distanțe lungi înapoi la Abația Waldhausen, afiliată sa, pentru înmormântare. În Europa secolului al XVIII-lea-, tehnologia modernă de refrigerare lipsea. Efectul antibacterian și de uscare al clorurii de zinc și funcția de-absorbție a umidității a așchiilor de lemn și a țesăturilor ar putea întârzia în mod eficient degradarea organismului, satisfacând nevoile de-transport pe distanțe lungi. Cu toate acestea, din cauza blocajelor de trafic cauzate de Războiul de Succesiune Austriacă sau din alte motive necunoscute, planul de transport nu a fost în cele din urmă implementat, iar cadavrul a rămas în sicriul din subsolul bisericii timp de 280 de ani.
Pe lângă tehnologia unică de îmbălsămare, studiul a identificat și adevărata cauză a morții a lui Sidler. Scanările CT au arătat leziuni tipice de tuberculoză în plămânii lui, cu plămânul drept aderând la peretele toracic și la diafragmă și mai multe puncte de calcificare și cavități tuberculoase în interior. În combinație cu urmele de fumat ale depozitelor de carbon găsite în analiza histologică, cercetătorii au confirmat că Sidler a murit de tuberculoză cronică. Fumatul pe termen lung și scăderea calității dietei din cauza războiului din ultimii săi ani i-au accelerat moartea.
Reporterul a aflat că această descoperire nu numai că umple golul în cercetarea tehnologiei antice europene de îmbălsămare, ci reflectă și cultura funerară unică a Austriei. Conform reglementărilor funerare austriece relevante, fie că este vorba de incinerare sau de înmormântare în sicriu, cadavrul trebuie plasat într-un cimitir public. Printre acestea, pentru incinerare trebuie folosit și un sicriu împreună cu cadavrul, iar prețul de pornire al unui sicriu din busteni de pin este de aproximativ 900 de euro. În Austria, sicriul nu este doar un recipient pentru trup, ci poartă și tradițiile istorice locale și conceptele umaniste. Sicriul și mumia din satul St. Thomas am Brasenstein sunt martori vii ai acestei culturi.
În prezent, echipa de cercetare a publicat rezultatele cercetării relevante în revista Frontiers in Medicine. Cercetătorii au spus că această metodă de îmbălsămare a umplerii rectale ar fi putut fi relativ comună în Europa secolului al XVIII-lea-, dar nu a fost descoperită deoarece majoritatea corpurilor s-au degradat. În viitor, ei vor studia în continuare răspândirea acestei tehnologii de îmbălsămare pentru a oferi mai mult sprijin pentru restabilirea contextului de dezvoltare al măiestriei funerare europene moderne. Mumia „-preot uscată cu aer” va fi încă păstrată în subsolul bisericii din St. Thomas am Brasenstein, devenind un simbol cultural important care leagă trecutul și prezentul în zonă.
